Cum să te ferești de postura de a părea „bătut în cap”? Sfaturile psihologului ieșean Cristina Danilov

Dumneavoastră sunteți Șolea Prostul? l-am întrebat politicos, pe unul din vecinii bunicilor, pe când acesta trecea cu două sticle cu lapte, prin fața porții casei lor din mahalaua Sebastian. Omul s-a oprit, a pus sticlele jos, pe caldarâm, și s-a uitat lung la mine. Nu-l cunoscusem, dar auzisem adeseori vorbindu-se în casă de el, atunci când bunica primea în vizită vecinele, la fursecuri și cafea. Nu părea prea prietenos, precum se arătau ceilalți vecini. Și-a îngustat ochii, și-a strâns pumnii și și-a țuguiat buzele de parcă ar fi vrut să fluiere. Ce-ai zis, măh?! Steaua mă-tii de copil! s-a răstit omul la mine, aplecându-se după o sticlă. În câteva secunde, după ce sticla a izbit poarta metalică, trecând milimetric pe lângă mine, am ajuns în casă, speriată, prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic. Când bunica a pomenit, după o vreme, numele lui în casă am cerut explicații: Așa îl cheamă? Dar bunica a zâmbit. Nu, îl cheamă Șolea Cristescu, dar toată strada îi spune Șolea Prostul. Are minte puțină, bietul om. Nu prea gândește cu mintea lui, a continuat bunica, în timp ce eu realizam ce gafă făcusem. Asta cu mintea puțină nu o pricepeam defel, mintea puțină, gândeam eu, trebuie să fie într-un cap mic, așa, ca a unui copil. Iar Șolea părea un adult, cu un cap la fel de mare ca al bunicii. Aveam 5 ani când am auzit pentru prima dată această definiție a prostiei. Și tot atunci am aflat de ce Șolea, un vecin ca mulți alții de pe strada bunicilor, avea o asemenea poreclă.

Dacă o persoană gândește, meditează, analizează, filosofează în felul ei, deținând un minim de informații, se va arăta a fi rezonabilă în societate. Cel puțin în ochii altor persoane adecvate și rezonabile. Dacă, pur și simplu, oferă câteva informații pe care le-a primit cândva, dar nu le-a trecut prin filtrul gândirii sale, după modelul telefonul fără fir, va fi imposibil, prin ridicolul ei, să nu iasă în evidență în fața celorlalți. Când vei insista să-i pui întrebări astfel încât să explice de ce crede ceea ce spune, de ce este corect, în general, ceea ce afirmă ea, atunci persoana va deveni nervoasă, va dori să întrerupă comunicarea cu tine sau chiar va recurge la insulte și violență, pentru că se va confrunta cu propria lipsă de cunoaștere a ceea ce „expune”, iar egoul său se va răzvrăti. Chiar nu vezi că toți spun asta? Pe ce lume trăiești? Ești bătut în cap? se va rățoi la tine, lăsându-te fără răspuns. Nu ne place să nu cunoaștem ceva când suntem întrebați, să fim în dificultatea de a răspunde, în general, nu ne place să ne recunoaștem suficiența și prostia. La urma urmei, a împrăștia segmente de informații pe care le-ai preluat de undeva, dar nu le-ai conectat într-un sistem, înseamnă inevitabil să întâlnești contradicții, iar asta te va face să devii în ochii celorlalți ridicol. Unii nu sunt capabili să spună „nu știu” atunci când nu cunosc ceva și acest lucru face de multe ori diferența în comunicarea cu ei și comunicarea cu alții care sunt mai sinceri.

Să luăm ca exemplu o activitate atât de utilă precum lectura pe care trebuie să o practici pentru a-ți dezvolta intelectul. Această activitate nu va ridica gradul de inteligență a unei persoane, cum s-ar crede, oricât de mult ar citi, dacă nu procesează ceea ce a citit, dacă nu compară ceea ce a învățat cu alte opinii, cu alte informații, cu propria experiență, cu propriile sale teorii și ipoteze. A nu te gândi la ceea ce citești este același lucru cu a nu fi capabil să citești, e ca și când ai fi analfabet. Lectura este inutilă în astfel de cazuri, o pierdere de timp. Oamenii proști, pentru că sunt prea leneși să gândească, tratează orice informație care le vine foarte simplu: cred în asta, nu cred în asta. La fel acceptă tot ceea ce se petrece în jurul lor, fără a pune întrebări. Dar viața știm că are multe virgule, puncte de suspensie și, mai ales, semne de întrebare, cu care te lovește, în momentele de cumpănă, drept în moalele capului, ca să te învețe că trebuie să gândești cu propriul tău creier. Paradoxal, lecțiile primite de la viață nu îl vor face pe prost să priceapă, el va emana aceleași idei, va continua să aibă aceeași atitudine, nu va schimba nimic din comportamentul său care să-i aducă beneficii lui sau celui de lângă el.

Prostia și infantilismul, atât de apropiate între ele, merg, adesea, mâna în mână, cu autosuficiența, cu îndărătnicia și cu încăpățânarea sălbatică. Nedorind sau neputând să gândească corect, din lene, pentru a înțelege ceva, proștii nu tolerează abilitatea de-a gândi la alții. Superficialitatea îl plasează în iluzie, iluzia că ei sunt perfecți. Nu comenta, ți-am spus, fă așa cum ți-am spus, nu pune întrebări – puteți auzi, adesea, vorbele acestea de la ei. Nu le place când cineva se contrazice, are opinii, se îndoiește de ceva, în loc să creadă orbește în felul în care ei, acești proști, cred. Pur și simplu, sunt iritați că ceilalți nu-i ascultă și nu li se supun, așa cum ar fi dorit. Pentru că eu însumi, transmit ei, astfel, nu știu, de fapt, de ce ar trebui făcut acest lucru, așa că nu pot explica pentru ca tu să înțelegi mai bine.

Cu cât o persoană este mai proastă, cu atât se opune mai mult inteligenței altor oameni și, prin urmare, influenței lor directe asupra sa. E într-o continuă luptă, lupta pentru a demonstra că celălalt nu e nici pe departe mai deștept decât ea și caută explicații în tot ceea ce întreprinde benefic celălalt. Încăpățânarea acestor oameni este legată și de invidia lor față de cei mai deștepți și mai talentați. Nu vei auzi niciodată din partea lor că tu ești mai bun, vor fi orbi și surzi la realizările tale, la succesul tău, vor avea grijă să ți le minimalizeze dacă stai în preajma lor. Practic, au grijă să-ți închidă gura, n-au nevoie de deștepți, viața decurge normal și fără deștepți. Sclavii nu-și urau stăpânii care îi asupreau, ci pe cei ca ei care deveniseră liberi scăpând de sclavie. Cam așa e și cu prostul. Și am văzut asta în pandemie, când unii erau mai interesați să insulte pe ceilalți care aveau alte opinii decât să ceară socoteală autorităților pentru incoerență, manipulare și crimă. Așa că oamenii proști vor ca alții să fie la fel de proști ca ei, pentru că astfel văd ei lumea în armonie. Sunt la fel ca și copiii, nu vor recunoaște când greșesc, iar dacă ceilalți copii cu care se joacă manifestă mai multă inteligență decât ei, apar invidiile. Aceasta este unul din nivelurile la care poate ajunge prostia umană. Mai sunt, însă, și altele. Dar astăzi nu insistăm asupra lor. Se spune că, dacă Dumnezeu vrea să pedepsească o persoană, o lipsește de rațiune. Mai mult ca sigur, prostia e un chin, dacă nu pentru prost, cu siguranță pentru ceilalți din jur.

Și, în mod sigur, afirmația aceasta are un suport. Istoricul italian Carlo M. Cipolla a publicat un eseu „Le leggi fondamentali della stupidità umana”, în care descrie legile fundamentale ale forței care pare să fie, după opinia sa, cel mai mare pericol pentru existența umană: prostia. După ani de cercetare, Cipolla a reușit să formuleze, în 1976, cinci legi universale ale prostiei care funcționează în orice societate, valabile și astăzi, în 2024. Presupunem că oamenii sunt inteligenți pe baza factorilor externi – educație primită în familie, nivel de cultură, studii, muncă, și alte trăsături despre care credem că exclud prostia, dar nu este adevărat, ne spune Cipolla. Toate categoriile sociale indiferent de sex, nație, funcții, profesii conțin în interiorul lor un procent de indivizi marcați de prostie. De exemplu, există profesori universitari doxați, dar proști, totodată, în relațiile cu ceilalți, există medici, doctori în științe, artiști, manageri care în viața lor privată, dincolo de laborator, catedră, pensule, dosare și eprubete, nu dau dovadă de prea multă deșteptăciune, chiar dacă au pereții tapetați cu diplome.

Cipolla, ale cărui exemple le-am preluat, împarte oamenii în patru grupuri: simpli, deștepți, bandiți și proști. Pe înțelesul tuturor, ce spune Cipolla ar suna, adaptat, cam așa: dacă Ion întreprinde o acțiune în urma căreia suferă pierderi și, în același timp, acțiunea lui Ion aduce beneficii lui Vasile, atunci el aparține simplilor. Dacă Ion face ceva care îl avantajează atât pe el, cât și pe Vasile, este un tip inteligent pentru că a acționat în beneficiul ambelor părți. Dacă acțiunile lui Ion îl avantajează, iar Vasile suferă din cauza lor, atunci Ion este un bandit. Și, în sfârșit, Ion se află în zona D, cum o denumește Cipolla, în zona în care și el, și Vasile sunt în minus, nu câștigă nici Ion, nici Vasile. Nu este greu, extrapolând, să ne imaginăm amploarea pagubelor pe care le pot provoca proștii atunci când intră în instituții sau organisme guvernamentale și au putere de decizie în zona politică și socială. Pagubele le putem simți pe propria piele, trăim, din păcate, astfel de vremuri.

Oamenii inteligenți sunt o categorie aflată în permanentă schimbare. Uneori, o persoană se comportă inteligent, alteori ca un bandit, alteori este omul simplu. Proștii, dimpotrivă, sunt standardul constant și se vor supune mereu propriei lor prostii. Dar merită să clarificăm aici ce anume face dintr-un prost un tip periculos. Oamenii proști devin periculoși, deoarece ceilalți din jur au dificultăți în a-și imagina logica din spatele comportamentului lor irațional. O persoană inteligentă este capabilă să înțeleagă logica unui bandit, deoarece banditul este rațional – vrea doar mai multe beneficii pentru el, dar nu este suficient de inteligent pentru a le câștiga. Banditul este previzibil, așa că poți să te aperi de el. Este imposibil însă, spune Cippola, să prezicem acțiunile unui prost, el va face rău fără motiv, fără un scop, fără un plan, în locul cel mai neașteptat, într-un moment inoportun. Nu ai cum să prezici când va lovi. Atacul unui prost ia de obicei pe toată lumea prin surprindere. Chiar și atunci când un atac devine evident, este dificil să te aperi, deoarece atacul lui nu are o structură rațională.

Un prost este cel mai periculos individ, așa cum ne spune Cipolla, este mai periculos decât un bandit. Rezultatul acțiunilor banditului ideal este un simplu transfer de bunuri de la o persoană la alta. Societatea în ansamblul ei nu devine nici mai bună, nici mai rea din cauza asta. Dacă toți membrii acestei societăți ar fi bandiți ideali, întregul sistem s-ar raporta la transferul de bani, să zicem, de la unii la alții, și din moment ce toți am fi bandiți ideali, sistemul ar beneficia de ceea ce numim stabilitate. Banul circulă. Acest lucru este ușor de observat în orice țară în care autoritățile sunt corupte și cetățenii ocolesc în mod constant legile. Când proștii, însă, intră în scenă, imaginea se schimbă complet. Ei provoacă daune fără beneficii. Beneficiile sunt distruse, societatea devine mai săracă. Istoria confirmă că o țară progresează când sunt destui oameni deștepți la putere pentru a-i reține pe proștii activi și a-i împiedica să distrugă ceea ce au produs deștepții. Momentul de declin survine când procentul oamenilor inteligenți aflați la putere scade, crescând inevitabil puterea distructivă a proștilor. Prezentul ne oferă suficiente exemple, astfel încât nu mai este cazul să exemplificăm. E suficient să deschidem televizorul.

Orice psiholog, să revenim la ale noastre, în munca sa, se confruntă adeseori și cu prostia care se manifestă în relațiile dintre oameni. Acesta este momentul în care unii, cu CV-uri bogate sau chiar fără școală, nu înțeleg ce fac și de ce, atunci când pun presiune unii pe alții, mint, folosesc alți oameni în interesul lor, îi umilesc, îi trădează. Mai exact, proștii cred că știu exact de ce au nevoie, cred întotdeauna că fac ceea ce trebuie, că deciziile lor sau comportamentul lor îi vor conduce întotdeauna la ceva mai bun. Nu au nevoie de nici un sfat, ei au perfectă dreptate mereu, nu-i poți convinge că lucrurile stau altfel. Nu te ascultă. Și când obțin ceea ce și-au dorit, dacă se întâmplă asta, se dovedește de fiecare dată că nu este deloc atât de bine pe cât credeau, e chiar mai rău. De ce? Fiindcă oamenii aceștia, pur și simplu, nu s-au gândit la efecte, nu le-au luat în considerare, nu au procesat informațiile cu mintea lor. Ei au adoptat deciziile altora, de regulă oameni ca ei, neținând cont de context, de emoțiile lor, de dorințele lor, au copiat modele, au acționat sub impulsuri, motiv pentru care au făcut greșeli. Cu toții facem lucruri prostești în relațiile noastre, nimeni nu este perfect, dar există unele pe care le facem tot timpul, care ne pot distruge încet, dar sigur, relațiile. Prostia numărul unu ar fi, după opinia noastră, perceperea comportamentului altei persoane într-o lumină negativă, fără a căuta o modalitate mai bună de a vedea situația, atunci când este posibil. Să luăm ca exemplu situațiile care conduc, adeseori, la divorțuri. O femeie se plânge de soțul ei că nu îi acordă suficientă atenție, nu ajută la creșterea copiilor și nu face alte lucruri pe care se presupune că ar trebui să le facă, să gătească, să meargă cu ea la shopping, să o ajute să coasă goblenul. Ea pune presiune pe el pentru asta, îl bodogănește toată ziua, se plânge altora despre el că în afară de muncă nu știe nimic altceva, înșirând peste tot pe unde apucă situația din casă. Dar, de îndată ce bărbatul face cum dorește ea, în detrimentul muncii lui, va apărea o nouă plângere – acum el câștigă puțini bani, insuficienți pentru tot ce are ea nevoie. Ceea ce este firesc, din moment ce are grijă de copii, spală și coase în loc să aducă bani în casă, cum aducea altădată. Din această cauză, soția va pune presiune din nou pe el, nu-i bun de nimic, alți bărbați oferă bani mai mulți, soțiile lor trăiesc mai bine, își permit una și alta. Ei bine, ce altceva poate face într-o astfel de situație un bărbat, în esență, fără speranță pentru el? Nu mai e nimic de făcut decât să o părăsească. Orice ar face el, femeia nu e mulțumită. Prin urmare, adesea, în asemenea situații, un bărbat găsește o altă femeie, face alți copii, iar fosta lui soție rămâne cu toate nemulțumirile ei adunate grămadă în care singurul vinovat va rămâne, după opinia ei, el.

De ce credem că în acest exemplu e vorba despre prostie? Fiindcă pentru o persoană proastă nimic nu este suficient. Este prea leneșă să mai gândească, are deja modele cu care se identifică, și, mai ales, e lacomă pentru a se mulțumi cu ceea ce are. Dacă m-aș fi gândit, aș fi știut când să mă opresc, ne spunem adeseori. Aceasta este rezultatul lăcomiei umane inconștiente. Dă-i de ales: fie asta, fie cealaltă și va spune că le vrea pe amândouă, fără să se gândească măcar dacă acest lucru este posibil. Și care ar fi urmările. Astfel, o persoană poate pierde totul jucând pe această carte.

Facem lucruri stupide pentru că suntem prea leneși să gândim, prea leneși să punem în mișcare creierul sau nu avem timp pentru analize. Școlile înalte, cursurile de calificare, doctoratele, banii din conturi, funcțiile nu sunt un indicator pentru inteligență neapărat. Atâta vreme cât acționăm primitiv, fără a calcula efectele acțiunilor și atitudinii noastre, ale cuvintelor noastre în relațiile cu ceilalți, oricare din noi poate fi Șolea Prostul din mahalaua Sebastian.

 Cristina Danilov este psiholog